Daniel Metz, despre diferențele dintre anii 2000 și 2020

D

Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania, a vorbit într-un interviu în cadrul ZF Live despre diferențele dintre anii 2000 și anul prezent, 2020. Acesta a povestit că la fondarea companiei, angajații de atunci lucraseră anterior în alte domenii, iar în prezent, este vorba despre o altă dimensiune, cu profesioniști în domeniu. Acesta și-a exprimat părerea pozitivă despre managementul din România, unde lucrează acum cu peste 300 de clienți: „este un management performant, profesionist, similar cu cel din companiile vestice”.

Daniel Metz a vorbit și despre evoluția relațiilor dintre NTT DATA și Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, în cadrul căreia compania urmează să finanțeze un proiect de cercetare pe tema impactul telemuncii asupra culturii organizaționale: „Cultura organizațională impactează performanța companiei și vreau să înțeleg acest impact. Dacă toți angajații vor lucra de acasă, nu știu în ce măsură va mai exista această legătură cu compania. În prezent, angajații se pot reîntoarce în mod voluntar la birou, un efectiv de 30% dintre angajați, dar sunt foarte puțini care vin, le place să lucreze de acasă”, a precizat Daniel Metz.

Pentru că îmi doresc să fiu mereu aproape de noua generație și îmi adaptez discursul pe canalele folosite de tineri, mă puteți găsi și pe YouTubeTwitter și LinkedIn.  

Articole recente