Daniel Metz, despre scăderea salariilor în perioada de criză

D

Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania, a vorbit la Ziua de Cluj despre efectele crizei economice în organizații. Omul de afaceri recomandă menținerea veniturilor angajaților pentru a asigura stabilitatea companiei, deși, în piață, cea mai frecventă măsură adoptată este cea a scăderii salariilor. „Din principiu, nu scazi salariile. Poți să modifici beneficiile pe care angajații le primesc în afara salariului. Din punctul meu de vedere, într-o criză, trebuie ajustate costurile care nu impactează în mod direct angajații”, a precizat Daniel Metz, care a subliniat faptul că toate măsurile trebuie luate în urma discuției cu angajații și de comun acord. CEO-ul companiei NTT DATA a comparat situația dintr-o companie cu o familie, în care trebuie să ai grijă de copiii tăi. „Mi-aș dori să se vorbească natural în presă despre aceste lucruri, nu articole care să panicheze și care să conducă la nesiguranță și să accentueze descreșterea. În astfel de situații ar trebui să existe o comunicare transparentă, e un lucru normal, trebuie să vedem ce am făcut bine, ce nu, să vedem ce măsuri adoptăm, ca să ne fie bine”, a mai completat Daniel Metz.

Pentru că îmi doresc să fiu mereu aproape de noua generație și îmi adaptez discursul pe canalele folosite de tineri, mă puteți găsi și pe YouTubeTwitter și LinkedIn

Articole recente