Dr. Daniel Metz, CEO-ul NTT DATA Romania: Ne dorim să continuăm a fi un exemplu pentru întreaga industrie IT&C

D

Dr. Daniel Metz, CEO-ul NTT DATA Romania, analizează, într-un interviu acordat Transilvania Business, cum a arătat ultimul deceniu în România din punct de vedere economico-social și la ce să ne așteptăm în următorii 10 ani. De asemenea, și-a exprimat succint dorințele de viitor legat de afacerea pe care o conduce.

Cum ar caracteriza Dr. Daniel Metz, CEO-ul NTT DATA Romania deceniul care tocmai s-a încheiat și care sunt cele mai vizibile provocări ale deceniului care tocmai începe?

Deceniul care s-a încheiat, din punctul meu de vedere, a fost caracterizat de realizări semnificative în toate industriile. Cred că cel mai important lucru este faptul ca am înregistrat un salt al calității vieții, al puterii de cumpărare, practic un salt al bunăstării populației din România și asta datorită evoluției pozitive a economiei, a calității actului administrativ din sectorul public, a creșterii investițiilor din străinătate, dar și a creșterii locurilor de muncă. Toate acestea au generat o stare pozitivă, în anumite industrii chiar de euforie – dacă ne uităm la Real Estate, IT&C, Retail, Transport și Logistică. Simultan a avut loc și o maturizare a actului de management prestat la nivel general în cadrul economiei, o maturizare a gradului de specializare pe piața muncii și adaptarea acesteia la nevoile reale de piață, apropierea sistemului de învățământ, în special al celui academic, de cerințele curente ale mediului de afaceri. În esență, multe lucruri pozitive. Dacă mă uit în spate la ultimii 10 ani au fost ani buni pentru România.

Citește articolul integral!

Pentru că îmi doresc să fiu mereu aproape de noua generație și îmi adaptez discursul pe canalele folosite de tineri, mă puteți găsi și pe YouTubeTwitter și LinkedIn.  

Articole recente