NTT DATA Romania în 2020 – retrospectiva unui an plin de provocări

N

NTT DATA Romania, compania noastră a împlinit anul acesta 20 de ani și sunt foarte mândru de întreaga echipă și de tot ceea ce am realizat până acum. De-a lungul acestor ani am reușit să amprentăm evoluția industriei IT din Transilvania și ne-am asumat un rol de pionierat. Având clienții și proprii colegi în focus, am creat un model de performanță bazat pe valori organizaționale umaniste și pe un leadership autentic. Niciodată nu am uitat de unde am plecat și atunci când ne-a fost greu, am muncit și mai mult. Am privit spre viitor, convinși fiind că rezultatele obținute sunt întotdeauna cel mai corect arbitru.

Anul acesta am început cu planuri mari de business, dorindu-ne să atingem 100 milioane de euro, cifră de afaceri. Ca în fiecare an, pe lângă proiectele premium, acțiunile de corporate & social responsability au fost o prioritate pentru noi. Ne-am concentrat pe 3 mari direcții în care credem: educație, sport și mediul social. Suntem convinși că, prin susținerea tinerilor de astăzi, investim, de fapt, în viitor. Printre proiectele desfășurate anul acesta, se numără Biletul de Sănătate, proiect în care ne-am implicat fiindcă susținem sportul și un stil de viață sănătos. Așa că am înființat o stație de așteptare a mijloacelor de transport în comun care oferă clujenilor bilet de autobuz gratuit, în schimbul mișcării fizice. Am pus bazele proiectului PEX, „Practicăm excelența”, prin care ne-am propus să oferim studenților stagii de practică, pentru a-i ajuta să se integreze rapid și ușor pe piața muncii. La nivel internațional, NTT DATA a susținut Open Inovation Contest, un concurs desfășurat global, pentru identificarea de soluții inovative care să faciliteze viața comunității.

În martie, totul s-a schimbat. Criza sanitară s-a accentuat în întreaga lume și a trebuit să ne adaptăm la noul context, atât la nivel de business, cât și la nivel personal. Pentru noi nu a fost atât de greu, fiindcă suntem o companie mare și avem întotdeauna un back-up plan. Așa că am văzut în această nouă criză, o oportunitate și o provocare, de fapt. Am început să lucrăm în regim de home-office, ceea ce nu a fost o noutate, fiindcă noi lucrăm astfel de ani de zile. Dar să ne mutăm complet acasă și să ne izolăm a fost o noutate.

Pentru mine, personal, starea de izolare a fost o mare provocare și m-am autosurprins făcând lucruri frumoase, de care uitasem. Am avut confirmarea că există o viață dincolo de business și de celelalte lucruri care mi-au inundat viața în ultimii douăzeci de ani. Cred că aceasta a fost latura pozitivă a stării de carantină, că am început să învățăm să găsim soluții pentru provocările mari, de business, dar și pentru cele mici, de ordin personal. Nu a fost simplu să conduci 2000 de oameni online, de acasă. Cu atât mai mult că noi suntem parte integrantă a unui concern internațional. Însă sunt foarte mândru de echipa noastră, fiindcă au dovedit ceea ce eu deja știam: că sunt oameni antrenați, profesioniști, capabili să facă față unor situații dificile, să opereze într-un context complex, în care orizonul predictibilității este extrem de redus.

Ne-am confruntat și noi, ca și alte companii, de soliticitări de reducere a angajamentului în diverse proiecte care s-au oprit sau s-au amânat, însă, pe de altă parte, am avut proiecte noi. Până la finalul anului, însă, am avut parte de o revenire semnificativă. Dacă în primăvară am avut un declin al proiectelor, iar numărul de poziții deschise ajunsese la 30, până spre finalul anului, am ajuns la peste 75 de poziții deschise de recrutare și noi proiecte. Am încercat, de-a lungul anului, să menținem salariile la același nivel și am luat măsuri de adaptare a sistemului de bonusare la contextul actual.

Cel mai bun aspect al acestei crize sanitare globale a fost faptul că a accelerat digitalizarea instituțiilor și adoptarea noilor tehnologii de către foarte multe companii, care au înțeles importanța proceselor digitalizate. Consider că este o șansă mare pentru companiile româneşti de IT, care pot fi implicate cu încredere în programele de digitalizare a sistemelor de învaţământ, sănătate şi în tot ceea ce înseamnă viaţa publică din România.

Din punct de vedere financiar, noi sperăm că vom reuşi să încheiem cu succes o parte dintre acestea şi să depăşim bariera de 100 mil. euro. Atingerea acestui obiectiv depinde şi de posibilele limitări care vor aparea în contextul pandemiei, dar ținta pentru anul fiscal curent este de circa 110 mil. Euro. 

Pentru că îmi doresc să fiu mereu aproape de noua generație și îmi adaptez discursul pe canalele folosite de tineri, mă puteți găsi și pe YouTubeTwitter și LinkedIn.  

Articole recente