
Dezvoltarea tehnologiei oferă acum oricui posiblitatea de a vizita muzee și expoziții, care, altfel, păreau aproape inaccesibile. Condiționată de distanțarea socială, arta s-a mutat în mediul virtual și oferă experiențe amatorilor prin galerii de artă, muzee și colecții disponibile online.
Opere și vestigii istorice, oseminte, dinozauri, toate aceste lucruri le putem vedea în detaliu, mulțumită tehnologiei. Peștera Chauvet din Franța, unde se află cele mai vechi forme de artă umană a fost redeschisă virtual publicului, nemaifiind deschisă pentru publicul real din 1994. Putem să ne deplasăm în spațiu și să vedem cum arată sistemul solar sau interiorul unei găuri negre sau putem să vizităm Louvre și să privim îndelung creația lui daVinci.
Este un trend acum ca tehnologia să fie utilizată în artă, iar muza secolului XXI stă ascunsă în linii de cod. Există un proiect dela Google Brain, care folosește AI pentru a crea muzică și artă. La fel, fundația Geena Davis, pentru a identifica diferitele tipuri de bias-uri din script-urile de film și TV, utilizează inteligența artificială, în cadrul programului Spellcheck for Bias.
Credem că e important să susținem arta, creativitatea tinerelor talente, astfel că la Cluj am încercat să promovăm arta prin inițiativa „Office Gallery”, începută anul trecut. Proiectul a coagulat spiritul creativ al mai multor artiști și studenți ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Ne-am dorit să promovăm tinerele talente și să le oferim un spațiu în care aceștia să poată performa, astfel că ne-am transformat biroul NTT DATA într-o galerie de artă, fiindcă avem nevoie zilnică de inspirație. Apreciez foarte mult tinerii din ziua de astăzi cărora, le spun, așa cum le-am mai transmis într-un interviu recent publicat pe canalul meu de Youtube, să aibă încredere în ei, să fie perseverenți, să lucreze cu mândrie și să își respecte munca lor și pe a celorlalți și astfel vor avea parte de succes.
Pentru că îmi doresc să fiu mereu aproape de noua generație și îmi adaptez discursul pe canalele folosite de tineri, mă puteți găsi și pe YouTube, Twitter și LinkedIn.