TagAlba Iulia

Daniel Metz, fondator NTT DATA Romania, a primit placheta de onoare a Colegiului Militar din Alba Iulia

D

Când educația insuflă valori, realizările sunt mărețe: „De fiecare dată când revin la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia simt că am ajuns acasă. Mergând prin încăperile colegiului regăsesc ici-colo părticele ale sufletului meu de licean”, ne-a mărturisit domnul Daniel Metz, absolvent al colegiului militar, promoția 1983 și fondatorul uneia dintre cele mai mari companii...

Lansare de carte a Danielei Floroian în Alba Iulia. La eveniment vor participa Daniel Metz, președinte al Consiliului de Administrație al NTT DATA Romania și Alexandra Cotae, președinte al Multicultural Business Institute și fondator al Academiei Elitelor, Modelelor și Valorilor

L

Muzeul Principia din Alba Iulia va găzdui joi, 30 septembrie 2021, începând cu ora 17:00, lansarea cărții „Excelență și valoare. 12 dialoguri cu personalități de excepție din România”, scrisă de Daniela Floroian. La lansarea cărții vor fi prezenți „eroii” ei, respectiv: Daniela Vlădescu-soprană și director al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Aurel Pantea-scriitor...

Articole recente